2003 Yiwu Sheng Puerh

25/10/2010, postat in puerh

Aveam impresia că am postat şi pe blogul .ro  despre acest ceai.  E  bun de tot, păcat că o turtă costă aproximativ 200 de dolari. Eu am primit doar o mostră odată cu achiziţia unor ceşti de ceai (plus alte lucruri). Acest ceai e din categoria wow. Din păcate nu  îmi permit să cumpăr o turtă încă  şi va fi şi mai scumpă la anul (cred).Focuz

Acest sheng puerh e din regiunea Yiwu , Yunnan , iar anul în care a fost produs e 2003. Producţia e limitată şi din câte am inţeles, nu se vor mai face exact aşa.

Acest gen de puerh, de această calitate, aduce aminte a fructe. Nu are nimic din nota de fum pe care o au sheng-urile mai tinere şi nici nu aminteşte de gustul brut al shu puerh-ului.  Gustul de după (aftertaste) e extraordinar. Mă gândesc serios să strâng nişte bănuţi să îmi cumpăr o astfel de turtă pe care să o ţin pentru ocazii speciale.

Vă ziceam mai demult despre ceşti,  şi atunci probabil aţi mai vazut câteva  din pozele de mai jos.  Cele trei poze sunt din aceeaşi infuzie, doar ceaşca diferă. Bineînţeles, şi gustul se percepe diferit. Poate vă gandiţi că e un pic subiectiv, dar eu zic, irelevant. Încep să mă indoiesc despre ce înseamnă de fapt ‘obiectiv’.

Mai vreau să zic câteva cuvinte despre ceainic. Iniţial , voiam să îl folosesc pentru ceaiuri verzi ( gasp ) . În timp, am trecut la sheng puerh, pentru care scoate rezultate foarte bune. Motivul pentru care am trecut la sheng puerh? Cu un gaiwan am un control mult mai mare asupra temperaturii, în cazul ceaiurilor verzi. E pur si simplu mai ok cu gaiwan, dar nu am renunţat încă de tot la ideea unui yixing dedicat ceaiurilor verzi, care e o treabă oarecum dificilă.

Acest post are 15 comentarii :
26/10/2010, 07:19Alex

Eu am o turta de YiWu sheng puerh (2007,Yunnan) care e momentan nr. 1 in topul meu. Din descrierea ta pare foarte asemanator cu ce am eu; am dat aprox 25$ pe o turta de 200gr. Genial ceai.

26/10/2010, 08:38Cha

Oh, fain , am si eu din 2008, 2007, 2006 turte, dar diferenta fata de un 2003 e destul de mare . Oricum , fain. La 25 deja sunt preturi la care ne putem permite fara mari eforturi. Ce altceva mai e in topul tau?

26/10/2010, 08:57Cha

si pe de alta parte am o turta din 2000 si una din 1993 care nu sunt asa bune ca cea din 2003, deci , poate ai castigat la loz in plic 🙂 . Deja suntem cativa care bem puerh, oare nu ar fi o idee sa schimbam intre noi ceva mostre? Tudor, esti pe aici? 🙂

26/10/2010, 13:33Tudor

Sunt, iti citeam articolul.
Facem schimb, de ce nu? Eu am vreo doua de care mi-e si frica sa ma ating – nu stiu atat de multe incat sa fiu sigur de ce ar trebui sa iasa. Mai acumulez experienta…
Da, confirm inca o data, oricand. Sa fac o lista cu ce am mai deosebit?
Pe de alta parte, am mai primit doua liste de ceaiuri – inclusiv puerh, unele chiar de clasa colector, zic ei. Daca vrei sa ti le trimit, fa-mi semn.
Mi-au confirmat de asemenea ca imi vor trimite un gaiwan – unul pictat Fen Cai.

26/10/2010, 13:47Cha

Doar niste mostre, cat sa facem odata de doua ori, din cele ce le ai incepute deja 🙂 .

Cine sunt ei? Altii decat astia despre care scriu eu de obicei?

26/10/2010, 15:41Alex

Am sa-l intreb pe chinezu’ meu (asa-i zic eu tipului de unde-mi cumpar ceai) daca imi poate gasi YiWu din alt an decat 2007. Puerhul verde e mai nou in top-ul meu, dar in general orice de la ChangTai.

26/10/2010, 17:27Tudor Tuleasca

1. Ei sunt Canton Tea, scuze, eram cam grabit… Vor avea deci niste puerh noi. Sunt toate tentante. Mai putin preturile…
2. Ma amuzam, citindu-i articolul, dintre mostrele de la Canton, am 10 gr. de Yi Wu shu (cooked) 1999. Ar trebui sa facem o comparatie 🙂
3. Facem schimb de mostre, chiar si din cele pe care nu le am incepute 🙂 Eu nu le-am inceput din mai multe motive: nu sunt suficient de educat ca sa-mi permit o asemenea experienta – risc sa nu pricep nimic, nu am un gaiwan (dar se pare ca saptamana viitoare voi avea doua!), iar yixing-urile mele… Mai am de invatat despre ele! Dar nu am nici o retinere sa rup (nici aici nu stau prea bine…), chiar din turtele nedesfacute, cate o bucata, pt. prieteni. Ba chiar m-ar ajuta sa-mi dati un review, inainte de a gusta eu. Deci, GO! Cum facem? Iti voi trimite (dar maine, astazi ajung tarziu acasa, o lista cu ce am – adica cu ce am mai mult de 10 gr. 🙂 ) si… ma ocup, in functie de ce-mi spui.
Vreau, de asemenea, sa mai fac o comanda la Canton Tea – daca oricum trebuie sa-mi trimita gaiwan-ul si un Yixing Dragon Egg, pe care l-au adus pt. mine, mai fac ceva provizii neperisabile :). Atunci (saptamana viitoare) mai pot trimite niste mostre. Astept, sau trimit inainte ce am acum?
O ultima intrebare: crezi ca este indicat sa am un ceainic dedicat oolong-urilor Wu Yi si unul pt. cele mai “blonde”?

26/10/2010, 21:43Cha

Am si eu de la Canton , cam din tot ce au . M-au anuntat si pe mine de ceaiuri noi, poate ceva in afara Canton? Eu iti trimit niste mostre din vreo 4-5 turte extra Canton sa zic asa :).

Oricum , hai sa vedem pe mail ce ai si iti zic cam ce as fi eu curios sa vad cum ii , o sa iti trimit si eu o selectie .

Daca gaiwan-u ala e de portelan subtire, atunci nu prea e potrivit pentru puerh , mai ales shu, pierde caldura repede. Iti trebe unul si cu pereti mai grosi.

Cat despre oolong-uri. Eu personal am unul pentru ceaiuri oxidate si unul pentru cele mai putin oxidate, cand nu pot sa ma decid, folosesc gaiwan. De fapt la multe folosesc gaiwan, dar cu pereti mai grosi. Wuyi oolong sunt in general in categoria oxidate , ele sunt mai puternice la gust si guloare decat Tie Guan Yin-urile de exemplu , deci un ceainic separat ar fi indicat.

27/10/2010, 09:11Tudor Tuleasca

Am transmis selectia pe contact@chadao.ro

27/10/2010, 10:34Tudor Tuleasca

Cine/ce este Chang Tai?

27/10/2010, 13:50Alex

ChangTai e o fabrica de ceai din Fujian. Multe din puerh-urile luate de la ei au fost foarte bune.

27/10/2010, 14:53Cha

Alex, nu ne zici cateva lucruri despre background-ul tau legat de ceai? Deja cand zici multe din puerh-urile la mine se aprinde o luminita 🙂

Stai in Romania?
As fi curios, bineinteles, daca esti dispus sa dezvalui aceste informatii legate de persoana ta.

@Tudor sunt tare ocupat, dar arata foarte bine ce ai trimis pe mail. O sa iti trimit si eu cateva din diferiti ani. Sheng-urile tale mai vechi de 2000, nu e neaparat sa le rupi , daca vrei sa le ti pe mai incolo 🙂

Numai bine.

27/10/2010, 14:55Cha

oh , si am uitat sa intreb . Sursa e la indemana? as vrea si eu o turta cum ai tu daca e o sursa accesibila local 🙂

27/10/2010, 17:49Tudor Tuleasca

Si eu am (avut si inca nu s-a terminat) o zi infernala…
Chiar dac mai sunt si intregi, se pot pastra si rupte. Fa-ti doar selectia 🙂

27/10/2010, 18:40Alex

Sunt din Romania (sper sa nu mai fiu in scurt timp:), sunt si-n lista de prieteni pe Facebook (Alex Munteanu).
70% din ce am e de la Red Lantern Tea (http://stores.ebay.com.my/Red-Lantern-Tea), tipul mi-e amic.

Adauga comentariul tau