Luanze este folosit în mai multe  feluri de oolong şi pe mai mulţi munţi. De exemplu, se poate face Hung Shui (vezi articolul anterior) din Luanze sau un ceai din Ali Shan poate fi din acest soi.   Am băut Luanze de pe cel puţin 5 munţi până acuma. Acest tip de informaţie, precum şi diferenţele subtile dintre zone,  este foarte greu de stăpânit de noi cei ce locuim prin aceste locuri.

Eu recunosc o aromă distinctă la Luanze, chiar dacă nu deosebesc regiunile încă. Această aroma este una dintre preferatele mele. Când mă gândesc la oolong taiwanez, ma gândesc la gustul ceaiurilor Luanze de pe muntele Shan Lin Shi.

Din punct de vedere al frunzelor dupa infuzare , Luanze arată cel mai impresionant. Nu doar frunze întregi sunt rulate ci ramuri întregi.  Vederea lor te lasă pur şi simplu fără cuvinte.  Pentru cei care au avut doar oolong-uri de proastă calitate, întâlnirea cu un oolong de acest gen poate fi un şoc.

Se spune că acest soi este soiul de ceai originar, care a fost adus din Fujian, China. Luanze mai este găsit şi cu numele de Qing Xin. Pe lângă că este cel mai vechi soi este unul dintre cele mai răspândite. În funcţie de unde creşte, poate avea caracteristici puţin diferite.  Plantele de ceai din acest soi nu sunt foarte rezistente la boli, motiv pentru care mulţi fermieri preferă alte soiuri. În general, plantele acestui ceai sunt culese de mână, iar cele de înălţime sunt foarte apreciate. În cazul acestui soi, ceaiurile care sunt în zone mai joase au frunzele mai mici, pe când cele de înălţime sunt mai mari, groase şi mai închise la culoare. În general acest soi are un gust caractestic, lucru confirmat de toate ceaiurile Luanze pe care le-am băut eu.

Prima întâlnire cu acest ceai am avut-o în 2010, când am mai scris un articol despre asta. Îmi aduc aminte şi acum gustul acelei infuzii. Filmul de mai jos arată experienţa mea de atunci . Nu îmi vine să cred ca a trecut deja atâta timp. Când mi-am propus să studiez mai adânc oolong-urile am crezut că îmi ajunge un an. Îmi dau seama acum că nu sunt nici măcar la jumătate. Pentru acest tip de ceaiuri acelaşi gaiwan îl folosesc ca şi atunci.  Nu prea sunt adept al schimbării lucrurilor mele, consider că îmi împrumută o parte din energie.

În ultima vreme am băut Gao Shan Hung Shui de pe acest munte, cules în diferite perioade. Mai bine zis, de un an încoace sunt focusat pe oolong-uri taiwaneze,  iar în prezent sunt pe această regiune.   Hung Shui-ul din Shan Lin Shi este diferit de cel din Feng Huang, din care am băut din 2008 şi din 2009 , culese primăvara, toamna şi iarna. Gustul acestuia, când e cules primăvara, seamăna cu Li Shan până la un punct, sau mai bine zis, până la un sezon.  Deoarece cel recoltat primăvara e diferit de cel recoltat vara, deşi seamănă. Acesta din urmă seamănă mai bine cu ce m-am obişunit eu, adică cele culese toamna. Cel de primăvară are o notă vegetală care  dispare aproape complet în recolta de toamnă.  Cred ca nivelul de ‘roasting’ devine tot mai puternic pe măsură ce se înaintează în sezoane. Asta se observă şi la culoarea frunzelor şi se simte în gust.   Gustul de bază seamănă foarte mult oricum.

În acest post am scris despre acelaşi ceai de pe acelaşi munte de pe aceeaşi plantaţie. Diferenţe între ceaiuri la recoltare  a fost de 3 luni.  Am realizat pe parcursul timpului şi cu ajutorul firmei mele, Compania Ceaiului,   că nu se poate expune această informaţie şi nu se poate oferi ca selecţie. Sau nu încă, nu în acelaşi loc cu alte ceaiuri. Compania Ceaiului e destul de specializată şi aşa, dar oferind atâta informaţie, aş bloca oamenii. Pe măsură ce înteleg şi învăţ mai mult, nu mai ştiu cum să expun informaţia.  Dacă aş fi să sumarizez cât de simplu:

Există regiuni/munţi pe care se produc ceai, iar pe acei munţi mai multe plantaţii la diferite altitudini. Muntele/regiunea dă o caracterstică ceaiului care se regăseşte în toate ceaiurile produse acolo, dar între ele sunt diferite. Un ceai cules într-un sezon e diferit faţa de acelaşi ceai din acelaşi loc cules în alt sezon, iar tehnica prin care e prelucrat afectează şi mai mult asta. Acelaşi tip de ceai se produce în mod similar pe alt munte, dar va avea un gust diferit.  E aproape imposibil să dai un sens acestor lucruri în vest, aşa că în general veţi găsi muntele şi altitudinea, iar plantaţia practic nu înseamnă nimic pentru voi deoarece nu vă ajută ca şi informaţie ( nu există destul ceai pentru comparaţie şi nu se dă destulă atenţie preparării).

Încep să recunosc acest tip de ceaiuri deja de când văd frunzele. Dintre oolong-urile din Taiwan, acesta îmi e cel mai comod.  Încă nu am băut suficient de mult timp să recunosc zona, dar deosebesc sezoanele, chiar dacă nu îmi dau seama exact care. Acest tip de oolong îmi provoacă o plăcere deosebită şi îl fac atât in gaiwan cât şi in ceainic.

Îmi pare rău ca nu apuc sa scriu despre fiecare ceai pe care il beau. Din anul 2008 am mai baut doua tipuri despre care nu am scris, dar nu Hung Shui. Încerc să termin cu anul 2008 apoi voi urca în timp , dar înainte de asta, voi lua note şi voi scrie despre un Li Shan,  competition level din anul 2007

Mi-ar face plăcere să am timp să scriu despre toate, dar nu am atâta timp liber disponibil. Despre Hung Shui găsiţi mai multe articole la mine pe blog (imediat sub poze) .

Ziceam că Hung Shui se traduce apă roşie şi se foloseşte pentru oolong-urile ‘roasted‘ (nu mă simt comfortabil cu nici un termen în română încă). Acest ceai păstrează toate caracteristicile acestor ceaiuri, dar adaugă multe lucruri în plus. Ceaiul merge singur pe spatele gurii şi lasă o plăcută senzaţie pe gât. Pe lânga gustul caracteristic unui Hung Shui, a devenit mult mai dulce. Pe scurt, încă un ceai din altă clasă.

Acest oolong a fost recoltat în Han Hsia, Taiwan, primăvara 1990.

Am mai scris despre cel puţin doua ceaiuri care poartă acest nume.  Unul din 1998 si unul din 1999, amândoua fiind foarte bune. Acesta nu e deosebit, e oarecum flat.  E ok, dar nu m-ar determina să îmi mai iau (cum a făcut numărul 3 şi altele). Am mai zis că CNNP este un brand, alias zhong (China) cha. Practic , pe o turtă, CNNP şi zhong nu spune foarte multe.

Acum ceva vreme în China toate companiile  de ceai erau deţinute de CNNP.   La sfârşitul anilor 80 monopolul a căzut şi au început să apară companii locale.  În ziua de azi există companii care au pe etichetele lor CNNP, dar nu sunt controlate de stat şi plătesc dreptul de a folosi marca CNNP.  Alte companii au început să îşi înregistreze ele mărcile, existând şi companii care folosesc atât brandul lor cât şi CNNP.  Deci a judeca aceste ceaiuri doar după nume e practic imposibil.

În prezent foarte multe fabrici folosesc acest brand , inclusiv fabrica din Kunming.  În acelaşi timp, foarte multe turte CNNP sunt făcute în alte fabrici, unele din ele find foarte rele calitativ.  Motivul este brandul şi cererea. În prezent, datorită cererii din vest, există foarte mult ceai de o calitate îndoielnică pe piaţă.

La aceste ceaiuri, hârtia de pe puerh nu spune multe. De fapt, ar putea fi folosită de mai multe fabrici şi nu e exclus să avem doua turte diferite cu acelaşi ambalaj.  Multe din aceste turte nu au nici un document care poate fi verificat şi de multe ori sunt vândute cu o altă vârstă.

Bineînţeles, există şi companii mai respectabile (Kunming de exemplu) care dau mai multe informaţii şi care pot fi verificate. Ele nu folosesc brandul doar pentru a vinde orice.

Cel mai sigur mod de a cumpăra turte CNNP calitativ ok, mai ales aici în Europa e să încercaţi o mostră înainte. Aici eu am avut noroc cu Tudor, deja am ceva pe lista.

Şi legat de mostre, mi-ar face plăcere să am mai mult timp să scriu, dar aşa , mă limitez să le beau. Singura mostră care nu mi-a plăcut e oolong-ul de yunnan. În mare, îmi pare bine că am recunoscut tipul fără probleme, de multe ori chiar şi ceaiul. La puerh în schimb, gata cu recunoaşterea zonei .

Pe scurt, ceaiul acesta e ani lumină distanţă faţă de alte ceaiuri. Senzaţia de vechime se simte, dar nu ca la puerh.   Gustul e foarte foarte aromat şi are o consistenţă aproape cremoasă. Ceaiul aluneca foarte uşor pe gât şi se simte plăcut de la cerul gurii până în stomac . Senzaţia care o lasă e una de relaxare, atât fizică cât şi psihică.

Ceaiul acesta m-a ţinut oarecum captiv până acum.  Tot am aşteptat un moment (şi a venit) şi am  mai aşteptat să îmi crească nivelul. S-a dovedit mult mai uşor de făcut şi înţeles decât multe alte ceaiuri.   E o limită peste care am trecut,  deşi limita exista doar în capul meu.

În general, pozele le fac cu un aparat foto. Dar de data asta le-am făcut cu un telefon mobil, deoarece nu mi-am permis să întrerup prea mult ceaiul. E mult prea bun pentru asta. Chiar în timp ce scriu, aftertaste-ul încă se simte.

Ceaiul este extraordinar. Nu am mai întâlnit de mult un ceai verde care să mă surprindă. Pe lângă gustul clasic de ceai verde, are o notă care nu am mai întâlnit-o la nici un alt ceai verde. Mai degrabă am întâlnit acea notă la ceaiuri oolong mai oxidate. Cu toate astea, ceaiul e pur şi gustul e cât se poate de verde. Aspectul e de asemenea foarte plăcut, atât atunci cand e uscat, cât şi după infuzare.

Pentru a-l prepara, am folosit un gaiwan destul de încăpător.  Deoarece e un ceai de calitate şi deoarece am folosit un gaiwan, mi-am permis să nu stau după apă să se răcească. Am avut grijă totuşi să nu torn direct pe frunze ci să torn pe pereţii gaiwan-ului întâi.

Numele, tradus în Engleză e Bamboo Leaf Green şi e şi numele unui cultivar de ceai. Acest ceai e unul din ceaiurile pe care le-am adus cu mine din Barcelona, de data asta de la Tetereria.

Cât timp am fost plecat în Barcelona, acesta a fost ceaiul meu principal. L-am preparat folosind un gaiwan sau folosind un pahar de sticlă. Ceaiurile negre de această calitate sunt foarte greu de stricat, chiar dacă sunt preparate în pahar. Gustul rămâne dulce, chiar dacă ceaiul stă mai mult timp în pahar. Pentru asta, trebuie o cantitate destul de mică (faţă de gong fu).

Cel mai bun rezultat l-am obţinut folosind un yixing (asta acasă). Nu aş alege un mod anume de preparare pentru că rezultatele sunt diferite.

Ar mai fi de zis un lucru, care mie nu mi s-a părut relevant până acuma deoarece mi s-a părut normal.  Ceaiurile chinezeşti, nu se gustă cu vârful limbii, ci mai degrabă pe spatele limbii.  Ceştile mici te forţează oarecum să faci asta,  dar când bei din ceva mai mare , e foarte greu să încerci aşa.  Nu pot să vă zic exact cum să procedaţi, dar dacă sorbiţi zgomotos, ar trebui ca ceaiul să ajungă în spatele gurii.

Deoarece nu îl ştiam, am făcut testul cu ceaşca prima dată şi şi-a dat drumul la aromă şi gust, fără partea dulce.  Aşa aromă florală puternică are încât m-am gândit ca poate e un oolong foarte oxidat, deoarce am mai întâlnit  oolong-uri care să semene ca şi frunză cu acest ceai.

L-am făcut odata în gaiwan şi odată în ceainic.  După ce l-am făcut în gaiwan, partea florală a fost şi mai intensă , dar acum în paralel cu partea dulce. Partea florala mi-a amintit de un darjeeling pe care l-am baut mai demult. Ei bine, partea asta florală a acestui ceai eu o caut mai degrabă la un ceai alb, în infuziile următoare am încercat să o omor şi să cultiv partea dulce care mi-a plăcut foarte mult. Nu doar gustul era dulce, dar şi aftertaste-ul e foarte dulce şi persistent.

P.S.  Găsesc foarte eliberator să gust ceaiuri despre care nu am alte informaţii decât frunzele lor.