Cât timp am fost plecat în Barcelona, acesta a fost ceaiul meu principal. L-am preparat folosind un gaiwan sau folosind un pahar de sticlă. Ceaiurile negre de această calitate sunt foarte greu de stricat, chiar dacă sunt preparate în pahar. Gustul rămâne dulce, chiar dacă ceaiul stă mai mult timp în pahar. Pentru asta, trebuie o cantitate destul de mică (faţă de gong fu).

Cel mai bun rezultat l-am obţinut folosind un yixing (asta acasă). Nu aş alege un mod anume de preparare pentru că rezultatele sunt diferite.

Ar mai fi de zis un lucru, care mie nu mi s-a părut relevant până acuma deoarece mi s-a părut normal.  Ceaiurile chinezeşti, nu se gustă cu vârful limbii, ci mai degrabă pe spatele limbii.  Ceştile mici te forţează oarecum să faci asta,  dar când bei din ceva mai mare , e foarte greu să încerci aşa.  Nu pot să vă zic exact cum să procedaţi, dar dacă sorbiţi zgomotos, ar trebui ca ceaiul să ajungă în spatele gurii.

P.S.  Găsesc foarte eliberator să gust ceaiuri despre care nu am alte informaţii decât frunzele lor.

Acest ceai e destul de pretenţios având în vedere că e ceai negru,  dar acest lucru doar îi adaugă la valoare. Îmi plac foarte mult ceaiurile la care trebuie sa fi atent, deoarece mă obligă să fiu prezent în moment.

Ziceam că acest ceai e un profesor bun. E un profesor bun deoarce îţi arată foarte clar ce mult contează parametrii de infuzare: temperatura, cantitatea şi timpul de infuzare. Acest ceai e sensibil la toate.

În poze se observă  un rând cu o culoare mai puternică şi un rând cu o culoare mai slabă.   E acelaşi ceai, în ture diferite.  Prima dată am folosit o cantitate mai mică de ceai, iar a doua oară o cantitate mai mare.  În ultima tură am avut grijă ca ceainicul să fie foarte fierbinte tot timpul. În amândoua cazurile infuziile au fost foarte scurte. Atât de scurte că am turnat din ceainic imediat după ce l-am umplut cu apă.

Dacă aş servi în ture diferite cuiva care nu cunoaşte acest ceai  ar zice că sunt ceaiuri diferite. Eu prefer varianta light, dar din punct de vedere al efectului asupra corpului a doua variantă. Dacă aş avea timp şi ceai atât aş sta pe el până aş obţine gustul inuziei mai slabe şi efectul infuziei mai puternice.

Ei bine, am lăsat ultimele puerh-urle (vizibile după formă) şi am deschis ceva ce mă atrăgea din start şi simţeam că o să îmi placă. Un ceai care arată ca un Yunnan Gold. Dacă nu e Yunnan Gold ar trebui sa fie, asta e imaginea mea de Yunnan Gold ca şi gust, formă, culoare. E cea ce ziceam că e un ceai negru dulce.  Pe scurt, îmi place foarte mult. Presimt că mai sunt încă câteva mostre de ceai negru în ceaiuri ( unu anume mi-l doresc în mod deosebit)

Bateria aparatului nu m-a ţinut aşa că o sa fie doar o poză cu primele doua infuzii şi frunzele .

Lapsang Souchong înseamnă   sub-varietate de pe muntele Lap. De asemenea, ceaiul mai este cunoscut şi cu numele  Zeng Shan Xiao Zhong. Xiao Zhong ar fi o varietate de ceai roşu cu frunză mică (literar din felul mic), iar Zeng Shan se foloseşte pentru ceaiurile Wuyi, şi ar însemna ceva de genul cu adevărat de pe munte.  Wuyi face parte din provincia Fujian, patria  multor ceaiuri faimoase.  Ceaiul meu este vândut sub numele Bohea Lapsang, Bohea fiind un alt nume pentru Wuyi, dar în acelaşi timp denotă şi familia de ceaiuri din munţii WuYi.  Bohea a fost adăugat la nume pentru a evidenţia că majoritatea  Lapsang Souchong-urilor de pe piaţa sunt de fapt din alte regiuni.

Ca şi în cazul multor alte ceaiuri, numele nu mai are nici o importanţă la noi (şi e normal deoarece nu ştim chineză prea bine).  E important de reţinut că de obicei numele denotă regiunea şi tipul de ceai, dar din cauza noastră, a apărut o industrie a falsurilor. Cu alte cuvinte,  nici măcar importatorii de ceai nu au habar ce importă deoarece pe ei ii interesează doar să vânda. Aşa se explică ceaiurile de foarte proasta calitate sub nume celebre de la magazinele de ceai  mari. Totuşi, acest lucru nu o să mai reziste mult cred, deoarece consumatorii se educă. Cu toate astea, există ceaiuri nu chiar autentice, foarte bune, dar vândute cu acelaşi nume.

Trecând la gust,  mie mi se pare in continuare dulceag, ca toate ceaiurile roşii, doar ca nota de afumat face gustul puţin mai pronunţat, si nu acoperă nicidecum ceaiul.  În general il fac in gaiwan, deoarece în ceainic îşi va lăsa prea tare amprenta.

Din punct de vedere al efectului, acest ceai te încălzeşte foarte tare. Nu îl beau seara deoarece e foarte probabil să mă trezesc din cauză că îmi este prea cald.

Am să încep anul cu un ceai care mie îmi place foarte mult, în engleză Red Pearls, un ceai negru din Taiwan. Ceaiul nu se găseşte aproape nicăieri deoarece e destul de nou şi are producţie destul de mică.  Acest ceai nici nu avea nume  până în 2007, când numele i-a fost ales tot prin intermediul unui blog de ceai.

Din informaţia care a ajuns la mine, ceaiul este făcut din cultivarul Luanze. Pe lângă că este făcut dintr-un soi de ceai destinat oolong-ului, este şi rulat ca un oolong apoi prăjit de  4 ori.

Gustul, ca să repet, îmi place foarte mult.  E dulce (dar altfel de dulce decât în cazul unui Yunnan) şi are note de scortişoară (care chiar se simte).

Sper să mai pot face rost dupa ce mi se termină stocul.

Ceaiul din poze este unul rosu, pe care l-am cumparat in  Hong Kong.  Imi place mult,  desi nu stiu exact ce fel e.  Domnul care vindea ceai nu vorbea engleza, iar eu nu vorbeam cantoneza.

Acest tip de ceai imi cade foarte bine dimineata si in zile mai reci. E o intreaga poveste despre alegerea ceaiului potrivit. Ceaiul, trebuie sa te armonizeze.  E adevarat ca ceaiul te si incalzeste cand iti e frig si te racoreste cand iti e cald, dar nu orice ceai as adauga.  Conteaza sa sti ce sa alegi. E vorba de armonizare. Un maestru nu isi va servi niciodata ‘cel mai bun ceai’ daca nu e momentul potrivit.

Eu, acasa, imi beau ceaiul stand pe podea. Imi e mai comod asa.  Stau cu spatele la perete si am geamurile in fata.    E mai relaxant asa. Nu ma pot relaxa daca am o usa in spate sau daca fac ceai in mijlocul camerei.   Sau intr-un loc unde trece lume tot timpul. E o intreaga teorie aici, dar despre asta povestim la un ceai.

Ceainicul l-ati mai vazut si prin alte posturi. Nu stiu daca voi v-ati saturat de el , dar eu il admir de fiecaredata. Are ceva anume, in special cand se ridica aburi de pe toata suprafata lui.  Il am de la Panko , de la Drumul Ceaiului , si e printre primele yixing-uri ale mele.  Fiind ceainicul meu dedicat ceaiului rosu, o sa il mai vedeti multa vreme de acuma incolo.

Acum , va amintesc pe scurt cateva lucruri legate de ceaiurile rosii chinezesti.

• Sunt usor de preparat, dar cu toate acestea nu lasati prea mult la infuzat .
• eu personal prefer sa le prepar in stil gong fu ( vezi aici cum )
• Multa lume le prepara in stil englezesc ( vezi aici )
• Daca e amar, ati pus prea mult ceai sau ati lasat prea mult
• Temperatura apei trebuie sa fie aproape de fierbere
• Incercati sa nu indulciti
• Si cele de proaste calitate sunt relativ ok ( fata de ceaiurile verzi de proasta calitate)
• Ceaiurile rosii sunt numite in afara Chinei  negre

Un ceai din aceasta familie a mai  fost  prezentat aici (cu prea multe detalii zic eu)

Origine: Bai Lin, Muntele Tai Mu , Regiunea Fu Ding , Provincia Fujian
Recolta:  Primavara 2009
Grad : Top
Atitudine : 500 – 800 m
Varietate : Fu Ding Da Bai Cha
Certificare : Productie mica , direct de la fermier

Am facut o multime de infuzii din acest ceai, iar gustul lui s-a schimbat treptat. Nu am postat toate pozele, iar cele din galerie sunt din infuzii diferite (la care le-am uitat numarul) .

Reamintesc ca pentru ceai negru chinezesc , temperatura  apei trebuie sa fie foarte ridicata , aproape de punctul de fierbere (desi se poate cobori pana pe la 90 la unele, in functie de gust).  In nici un caz ceaiul negru nu trebuie sa fie amar, ci mai degraba dulce. Unele au note de afumat , si lemn , dar nici acelea nu sunt amare. Daca ceaiul negru pe care il preparati e amar , a fost lasat prea mult la infuzat , sau ati folosit prea mult ceai. De obicei timpul de infuzare e invers proportional cu cantitatea de ceai , pana la o limita.   De exemplu, pentru majoritatea ceaiurilor negre , eu infuzez maxim 10-15 secunde , si doar catre ultimele infuzii las mai mult. Acest lucru e valabil in stilul kung fu de preparare a ceaiului, unde ai o mai mare libertate.  Pentru stilul englezesc, se foloseste in general mai putin ceai , si timp mai mare de infuzare, dar si acela sa nu depaseasca un anumit timp ( e prea mare daca ceaiul e amar).

Daca vreti sa stiti mai multe despre ceaiurile negre chinezesti , gasiti un articol foarte bun aici .  Daca vreti sa cititi mai multe despre metoda de preparare kung fu, gasiti instructiuni aici.

Ceaiul provine din Fujian ,din muntii Wuyi , si de data asta stiu si numele gradinii : Zengshan.   Nu mi-am permis sa imi cumpar mult ceai de acest fel, dar  putinul care  l-am avut si-a meritat fiecare banut.

Este cu adevarat un ceai kung fu, gustul sau a inceput sa scada (usor) doar dupa 5-6 infuzii.  In poze acest lucru se poate observa prin culoarea ceaiului. In total am facut unsprezece infuzii , si as mai fi facut , dar deja insistam prea mult .