Luanze este folosit în mai multe  feluri de oolong şi pe mai mulţi munţi. De exemplu, se poate face Hung Shui (vezi articolul anterior) din Luanze sau un ceai din Ali Shan poate fi din acest soi.   Am băut Luanze de pe cel puţin 5 munţi până acuma. Acest tip de informaţie, precum şi diferenţele subtile dintre zone,  este foarte greu de stăpânit de noi cei ce locuim prin aceste locuri.

Eu recunosc o aromă distinctă la Luanze, chiar dacă nu deosebesc regiunile încă. Această aroma este una dintre preferatele mele. Când mă gândesc la oolong taiwanez, ma gândesc la gustul ceaiurilor Luanze de pe muntele Shan Lin Shi.

Din punct de vedere al frunzelor dupa infuzare , Luanze arată cel mai impresionant. Nu doar frunze întregi sunt rulate ci ramuri întregi.  Vederea lor te lasă pur şi simplu fără cuvinte.  Pentru cei care au avut doar oolong-uri de proastă calitate, întâlnirea cu un oolong de acest gen poate fi un şoc.

Se spune că acest soi este soiul de ceai originar, care a fost adus din Fujian, China. Luanze mai este găsit şi cu numele de Qing Xin. Pe lângă că este cel mai vechi soi este unul dintre cele mai răspândite. În funcţie de unde creşte, poate avea caracteristici puţin diferite.  Plantele de ceai din acest soi nu sunt foarte rezistente la boli, motiv pentru care mulţi fermieri preferă alte soiuri. În general, plantele acestui ceai sunt culese de mână, iar cele de înălţime sunt foarte apreciate. În cazul acestui soi, ceaiurile care sunt în zone mai joase au frunzele mai mici, pe când cele de înălţime sunt mai mari, groase şi mai închise la culoare. În general acest soi are un gust caractestic, lucru confirmat de toate ceaiurile Luanze pe care le-am băut eu.

Prima întâlnire cu acest ceai am avut-o în 2010, când am mai scris un articol despre asta. Îmi aduc aminte şi acum gustul acelei infuzii. Filmul de mai jos arată experienţa mea de atunci . Nu îmi vine să cred ca a trecut deja atâta timp. Când mi-am propus să studiez mai adânc oolong-urile am crezut că îmi ajunge un an. Îmi dau seama acum că nu sunt nici măcar la jumătate. Pentru acest tip de ceaiuri acelaşi gaiwan îl folosesc ca şi atunci.  Nu prea sunt adept al schimbării lucrurilor mele, consider că îmi împrumută o parte din energie.

În ultima vreme am băut Gao Shan Hung Shui de pe acest munte, cules în diferite perioade. Mai bine zis, de un an încoace sunt focusat pe oolong-uri taiwaneze,  iar în prezent sunt pe această regiune.   Hung Shui-ul din Shan Lin Shi este diferit de cel din Feng Huang, din care am băut din 2008 şi din 2009 , culese primăvara, toamna şi iarna. Gustul acestuia, când e cules primăvara, seamăna cu Li Shan până la un punct, sau mai bine zis, până la un sezon.  Deoarece cel recoltat primăvara e diferit de cel recoltat vara, deşi seamănă. Acesta din urmă seamănă mai bine cu ce m-am obişunit eu, adică cele culese toamna. Cel de primăvară are o notă vegetală care  dispare aproape complet în recolta de toamnă.  Cred ca nivelul de ‘roasting’ devine tot mai puternic pe măsură ce se înaintează în sezoane. Asta se observă şi la culoarea frunzelor şi se simte în gust.   Gustul de bază seamănă foarte mult oricum.

În acest post am scris despre acelaşi ceai de pe acelaşi munte de pe aceeaşi plantaţie. Diferenţe între ceaiuri la recoltare  a fost de 3 luni.  Am realizat pe parcursul timpului şi cu ajutorul firmei mele, Compania Ceaiului,   că nu se poate expune această informaţie şi nu se poate oferi ca selecţie. Sau nu încă, nu în acelaşi loc cu alte ceaiuri. Compania Ceaiului e destul de specializată şi aşa, dar oferind atâta informaţie, aş bloca oamenii. Pe măsură ce înteleg şi învăţ mai mult, nu mai ştiu cum să expun informaţia.  Dacă aş fi să sumarizez cât de simplu:

Există regiuni/munţi pe care se produc ceai, iar pe acei munţi mai multe plantaţii la diferite altitudini. Muntele/regiunea dă o caracterstică ceaiului care se regăseşte în toate ceaiurile produse acolo, dar între ele sunt diferite. Un ceai cules într-un sezon e diferit faţa de acelaşi ceai din acelaşi loc cules în alt sezon, iar tehnica prin care e prelucrat afectează şi mai mult asta. Acelaşi tip de ceai se produce în mod similar pe alt munte, dar va avea un gust diferit.  E aproape imposibil să dai un sens acestor lucruri în vest, aşa că în general veţi găsi muntele şi altitudinea, iar plantaţia practic nu înseamnă nimic pentru voi deoarece nu vă ajută ca şi informaţie ( nu există destul ceai pentru comparaţie şi nu se dă destulă atenţie preparării).

Încep să recunosc acest tip de ceaiuri deja de când văd frunzele. Dintre oolong-urile din Taiwan, acesta îmi e cel mai comod.  Încă nu am băut suficient de mult timp să recunosc zona, dar deosebesc sezoanele, chiar dacă nu îmi dau seama exact care. Acest tip de oolong îmi provoacă o plăcere deosebită şi îl fac atât in gaiwan cât şi in ceainic.

Îmi pare rău ca nu apuc sa scriu despre fiecare ceai pe care il beau. Din anul 2008 am mai baut doua tipuri despre care nu am scris, dar nu Hung Shui. Încerc să termin cu anul 2008 apoi voi urca în timp , dar înainte de asta, voi lua note şi voi scrie despre un Li Shan,  competition level din anul 2007

Mi-ar face plăcere să am timp să scriu despre toate, dar nu am atâta timp liber disponibil. Despre Hung Shui găsiţi mai multe articole la mine pe blog (imediat sub poze) .

Ziceam că Hung Shui se traduce apă roşie şi se foloseşte pentru oolong-urile ‘roasted‘ (nu mă simt comfortabil cu nici un termen în română încă). Acest ceai păstrează toate caracteristicile acestor ceaiuri, dar adaugă multe lucruri în plus. Ceaiul merge singur pe spatele gurii şi lasă o plăcută senzaţie pe gât. Pe lânga gustul caracteristic unui Hung Shui, a devenit mult mai dulce. Pe scurt, încă un ceai din altă clasă.

Acest oolong a fost recoltat în Han Hsia, Taiwan, primăvara 1990.

Pe scurt, ceaiul acesta e ani lumină distanţă faţă de alte ceaiuri. Senzaţia de vechime se simte, dar nu ca la puerh.   Gustul e foarte foarte aromat şi are o consistenţă aproape cremoasă. Ceaiul aluneca foarte uşor pe gât şi se simte plăcut de la cerul gurii până în stomac . Senzaţia care o lasă e una de relaxare, atât fizică cât şi psihică.

Ceaiul acesta m-a ţinut oarecum captiv până acum.  Tot am aşteptat un moment (şi a venit) şi am  mai aşteptat să îmi crească nivelul. S-a dovedit mult mai uşor de făcut şi înţeles decât multe alte ceaiuri.   E o limită peste care am trecut,  deşi limita exista doar în capul meu.

În general, pozele le fac cu un aparat foto. Dar de data asta le-am făcut cu un telefon mobil, deoarece nu mi-am permis să întrerup prea mult ceaiul. E mult prea bun pentru asta. Chiar în timp ce scriu, aftertaste-ul încă se simte.

Mult mai bun decât majoritatea ceaiurilor de acest tip pe care  le-am încercat,  ceaiul e extrem de longeviv.  Dulceag, delicat , proaspăt, are acea culoare verzulie care parcă iese din ceşti, imposibil de prins cu camera de către mine

Long Juan e numele oraşului unde e făcut acest Tie Guan Yin, iar producerea lui se face cu mare atenţie ( cred că mai cu atenţie decât de  obicei, primarul e proprietarul fermei).  Tie Guan Yin-ul  e unul din cele mai greu de făcut ceaiuri, deşi azi o mare parte  din munca e uşurată de diferite aparate mai moderne.

Pasionaţilor le recomand să încerce ceaiuri de nivelul acesta măcar odată.

Având în vedere că e similar celuilalt, rămâne de înţeles că îmi place foarte tare. O să descriu mai mult de ce îi zice tradiţional.  Cuvântul tradiţional, în contextul oolong, e strâns legat de procesul de roasting. Practic, cea ce defineşte azi un oolong, acea prospeţime pe care toata lumea o adoră (inclusiv eu),  e ceva nou. Acea prospeţime nu ţine mult, motiv pentru care era preferat acest proces.  Multe oolong-uri care se maturează ( da şi în cazul lor se aplică) trec prin acest proces odată la câţiva ani.

În trecut,  oolong-urile care nu erau trecute prin acest proces  erau categorizate tot mao cha ( ceai neterminat). Era  comun ca cineva să cumpere ceai apoi să îl treacă prin procesul de roasting.   Astăzi din câte am aflat e o artă rară, pe care care sper să o apuc să o  învăţ şi eu cândva.

Am mai scris despre un ceai din acest cultivar acum o vreme si o sa ma scriu despre cel puțin încă unul.  Oolong-urile din această familie sunt mult mai puternic oxidate decat alte oolong-uri, dezvoltând  un gust mult mai puternic, care poate rezista  cu ușurință alături de alte gusturi.  Combinația de arome poate fi amețitoare.

Ceaiul e destul de apropiat de un ceai negru. De fapt , din acest ceai, poți să îți dai seama ușor de ce ceaiurile negre au la origine oolong-urile. Gustul e deosebit de puternic și bogat. Dar și aftertaste-ul.

Shui Xian e numele unui cultivar  de pe muntele Wuyi, de unde primele ceaiuri au fost trimise către Europa.  Primele ceaiuri ajunse in Europa nu au fost ceaiuri negre sau verzi ci … oolong-uri. Numit și wu long, în traducere dragonul negru, a dat naștere denumirii de Ceai Negru. Denumirea a fost apoi folosită pentru toate ceaiurile închise la culoare care au urmat .. respectiv ceaiurile rosii in sistem chinezesc, negre in noul sistem european.

Îmi pare rău ca nu pot să prind şi aranjamentele mele destul de decent  cât să le pun pe blog. Câteodată, muncesc puţin  ca să potrivesc un ceai, sau sa îi accentuez ceva anume.  Aparatul meu foto e un point and shot care la lumina camerei,  nu poate poza mai mult de o ceaşcă.

Ceaiul este similar cu Ali Shan, dar are fruze puţin mai mici. Probabil de la înalţimea la care creşte, partea verde din el este mai accentuată decât la Ali Shan. Asta s-a simţit foarte clar în prima infuzie, când am lăsat puţin mai mult, deoarece am crezut ca îi ia mai mult să se deschidă.  Puţin mai mult înseamnă un pic mai mult de jumătate de minut.

Ceaiul nu a scăzut la gust aproape deloc până pe la infuzia opt. Asta e foarte mult. La infuzia noua m-am oprit deoarece deja am băut mai mult decât destul. Partea de verde a scăzut de-a lungul infuziilor, iar un aftertaste dulce a început sa fie tot mai simţit. Aftertaste-ul a ţinut ore întregi.

Ali Shan e un munte de din Nantou , Taiwan unde ceaiurile cresc la o intaltime cuprinsa intre 1000 si 1400 de metri. Oolong-ul facut acolo ii poarta numele.  Cercetati putin poza cu frunza. Asa arata un oolong de calitate din acea regiune.  La noi in tara, eu nu am vazut inca un oolong decent, din China sau Taiwan decat la  Drumul Ceaiului. Eu as fi in stare sa va fac la fiecare in parte ceai ca sa va demonstrez asta. Pentru ca e o diferenta foarte mare.

Oolong-urile de calitate sunt altceva.  Acesta, nu face exceptie. Eu nu va pot descrie gustul , si nici nu incerc. Dar va pot zice ca a persitat primele 4-5 infuzii fara sa scada.   Nu am mai inclus toate pozele de la toate infuziile, dar cred ca undeva pe la 7 m-am oprit. Are si un after taste placut si pe langa asta … ramane pe gat foarte placut. Aceasta e o alta senzatie despre care nu am vorbit pana acuma pentru ca nu are echivalent in limba romana, dar  din cand in cand o sa incerc sa scriu despre asta.

In cazul oolong-urilor, e o diferenta foarte mare daca puneti mai multe frunze, chiar daca iasa foarte bun si cu putine frunze. Cand se deschid frunzele , ar trebui sa umple gaiwan-ul sau ceainicul. Eu pun chiar putin comparativ cu altii. Sunt care umplu mai mult de o treime din gaiwan.

Alt lucru care face diferenta foarte mare, cel putin in cazul metodei kung fu e metoda de turnare.  Oolong-ul are nevoie de mai multa energie pentru a isi da drumul din prima. In acest sens, se incepe a turna de la inaltime mica, apoi se mareste, pentru ca la final sa scada iar. O turnare corecta are ca efect deschiderea frunzelor la prima infuzie (cele de calitate nu le spal).

Si in final, preincalzirea ceainicului sau gaiwan-ului are iar un rol foarte important.   Daca nu preincaliziti ceainicul cum trebuie , ceaiul nu isi va da drumul cum trebuie.

Am cumparat de la un super market un  ( ei zic ca) Tie Gua Yin, care e numa potrivit ca sa fac poze cu ce se intampla daca nu se toarna cum trebuie . De asemenea, arata si cum e un Tie Gua Yin fals. Dar pentru asta, revin in alt post.

P.S.: Ceaiul e achizitionat de la Canton Tea.