• Jicuzan

    22/05/2011, postat de Cha in instrumente

    Jicuzan e numele unui ceainic pe care l-am cumpărat recent.  Ceainicul este un  tokoname şi e folosit îndeosbit în preparearea ceaiurilor verzi japoneze.

    Ceainicul e mult mai mare  decât ceainicele mele chinezeşti. Am inclus o poză şi cu mâna mea deoarece mi-am dat seama că foarte puţină lume realizează ce marime au ceainicele.

    Ceainicul e cumpărat din Barcelona, de la o ceainărie numita Caj Chai.  E o plăcere sa întâlneşti alţi iubitori de ceai, care îşi ştiu ceaiurile  mai bine decât mine.

  • Cană portabilă

    27/03/2011, postat de Cha in instrumente

    Poate de înţeles,  prietenii şi apropriaţii se feresc să îmi facă cadouri legate de ceai. Se întamplă totuşi din când în când să primesc cadouri, cum e această cană portabilă de ceai.

    Nu ştiu numele în română, dar are un triplu rol: cană, infuzor şi termos.   Practic se pun frunze în cană, se pune apă fierbinte iar apoi sita. Dupa un timp se poate bea. Nu orice ceai e potrivit , deoarece majoritatea când sunt  infuzate  prea mult la temperaturi mari devin amare, aşa că recomand  folosirea în acest fel şi la această temperatură doar pentru shu puerh.

    Dacă e folosit numai ca rol de termos nu trebuie să va îngrijoraţi pentru asta.  Eu de multe ori folosesc cana pentru a pune surplusul de ceai de la o sesiune gong fu.

    La vară o să prindă cel mai bine probabil, deoarce o să pot prepara foarte uşor ceai la rece.

    .

    Categorii:instrumente, Taguri:, , , 7 comentarii  
  • Tea Coasters

    02/02/2011, postat de Cha in instrumente

    Aceste accesorii, pe lânga suportul oferit ceştii,  mai aduc o serie de avantaje. Cel mai evident e aspectul estetic. În cazul celor de metal, datorită proprietăţilor acestuia,  ceştile se răcesc mai repede.  Acest lucru nu e imediat evident, dar se observă repede că e mai uşor de băut.

    Poate cel mai puţin evident aspect al acestor accesorii e echilibrul.  Nu vă pot da prea multe detalii în acest domeniu, dar dacă vă interesează aţi putea citii puţin despre feng shui.   Bineînţeles, echilibrul se obţine dacă sunt alese bine. Prea mult metal, sau prea puţin, dă sentimentul că ceva nu e bine.

    Tulip cup with metal coaster

    Cele prezentate în poză sunt originare din Japonia, merg foarte bine cu ceştile tip lalea. Au fost puţin scumpe pentru mine, dar asta nu înseamnă că toate sunt scumpe. Cineva mi-a făcut câteva dintr-o creangă de exemplu.

  • Masă de ceai

    18/12/2010, postat de Cha in instrumente

    Nu de mult, mi-am cumparat o masă pentru ceai. Am văzut-o de ceva vreme în vitrina la Demmers (ceai nu îmi cumpăr de acolo, dar din când în când au anumite obiecte) şi în cele din urmă am intrat să îmi comand şi eu. Măsuţa a costat 300 de lei, un pic cam mult mi-a zis cineva (nu mă prea pricep la treburi de lemn). Deşi nu au trecut decât vreo 2-3 săptămâni,  lemnul a început să se crape, cea ce nu îmi place neapărat.

    Lasând la o parte parţile astea, am observat ca e foarte comodă. Nu neapărat pentru mine, cat şi pentru cei care beau ceai cu mine.  Odată aşezat la măsuţă, se crează un sentiment de spaţiu separat de restul camerei.  E ceva ce trebuie incercat.  În viitor poate o să încerc să îmi fac şi eu una. Oricum, daca vă place sa beţi ceai aşezati jos, aşa ca mie, puteţi încerca o masuţă de genul.

    Tea setup

    Şi că veni vorba de Demmers, am mai observat un lucru în ultima vreme. Încep să apară accesoriile gong fu. Am văzut chiar un set intreg, cu tot cu tăviţă la ei (aviz cei din Cluj).  Asta înseamnă că începe să existe o cerere la noi, ori altfel, nu ar aduce.  Odată cu cererea, o sa apară şi produsele.  În prezent, stau foarte rău la majoritatea ceaiurilor chinezesti, dar au fost şi dăţi cand am văzut Yunan Gold bun.

    Nu mă inţelegeţi greşit. Demmers fac treaba foarte bună şi oricine intră acolo poate vedea pasiunea vânzăorilor pentru ceai.  Dar ceaiul chinezesc e ceva aparte, iar din ceaiurile care le au ei, acestea reprezintă doar o mică parte.  Din păcate, oricât de bine intenţionaţi, fară suficient timp alocat,  cineva nu are cum să cunoască ceaiurile chinezeşti, şi chiar de ar face asta, nu vânzătorii aleg ceaiurile.

    Categorii:instrumente, Taguri:, , Adauga comentariu  
  • Trei Povesti

    09/11/2010, postat de Cha in instrumente

    Fiecare gaiwan de al meu are o mică poveste in spate. Se pare că toate au venit spre mine, nu le-am căutat  în mod express.  Nu o să zic povestea fiecăruia decât în mare, dar se pare că toate gaiwan-ele mele sunt legate de arte marţiale .

    Primul din ele a fost iniţial în posesia lui Sifu Adrian Tautan.  Îl folosesc în special pentru ceaiurile care au nevoie de o temperatură mai ridicată, datorită pereţilor mai groşi.

    Al doilea din ele,  a fost achiziţionat cu ocazia unei tabere de vară organizată tot de clubul de arte marţiale din care fac parte. L-am cumparat din Ungaria de la un fast food chinezesc, unde era afişat ca şi decor.  Tanti din China a fost deacord să mi-l vândă dar cu condiţia :  “Only for Chinese Tea” . Îl folosesc în special pentru ceaiurile care au nevoie de mult  spaţiu, cum ar fi  oolonguri  şi unele  ceaiuri verzi.
    Hand Painted Gaiwan , Peony  Theme
    Ultimul din ele l-am cumparat din Hong Kong cu ocazia călatoriei mele din Februarie-Martie.  Îl folosesc în special pentru ceaiurile care au nevoie de mai puţină căldura. Dă rezultate excelente cu ceaiuri verzi, albe şi galbene.

  • Ceasca gongfu verde 40 ml

    06/11/2010, postat de Cha in instrumente

    O ceaşcă de 40 mililitri pe care am cumpărat-o de la Jing Tea. Ceaşca e un pic cam mare faţă de ceştile din care beau eu de obicei. Totuşi, îmi place să beau din ea mai ales ceai verde, datorită culorii foarte plăcute pe care o dă infuziei. Alte ceaiuri care mai îmi plac  în această ceaşcă sunt oolonguri slab oxidate sau sheng-uri foarte tinere. În poza principală, culoarea ceaiului nu este aşa de verde precum pare, dar, cupa dă acest efect.

    2010 Long Jing

  • Prosoape

    23/10/2010, postat de Cha in instrumente

    Unul dintre ‘instrumentele’ prezente tot timpul la sesiunile mele de ceai este un prosop. Am trei in total  (deja de multă vreme) , două albastre şi unul galben. Cel albastru stă de obicei în spatele tăviţei pe când celălalt îl folosesc pentru a lua lucruri prea fierbinţi de pe foc sau a şterge eventualele pete de apă sau ceai ce ajung pe jos.

    Towels

    Prosopul albastru îl folosesc pentru a şterge ceştile si ceainicul de excesul de apă. Câteodată îl folosesc şi pentru a împacheta ceainicul (o sa scriu cândva despre asta)

    2003 Sheng Puerh from Yiwu, Yunnan

  • Stand Ceainice

    16/10/2010, postat de Cha in instrumente

    Acest stand a fost creat pentru ceainice mici, tip yixing. Este frumos, dar nu este ceva necesar ca să zic aşa. Foarte rar il folosesc activ când fac ceai. Deocamdată.

    Momentan, îl folosesc des pentru a îmi usca ceainicele dupa ce am băut ceai. Sau ca suport pentru diferite obiecte cand fac ceai gongfu fără tavă.
    Da Hong Pao Yixing Teapot

  • Ceaşcă în stilul dinastiei Yuan

    05/10/2010, postat de Cha in instrumente

    Aceste ceşti sunt făcute în Europa, au calatorit în Taiwan şi au ajuns înapoi.

    Numele celui care le-a facut este David Louveau, iar a celui care l-a îndrumat pentru a le obţine , Stephane Erler. Ceştile,împreună cu un vas de ceai (tea boat), au fost rezultatul primei colborari între cei doi.

    2006 Shu Puerh from Guang Lin Fu

    Ceştile sunt excelente pentru shu puerh. De fapt, culoarea este special aleasă să contrasteze cu culoarea închisă a acestui ceai.  Materialul este în aşa fel ales încat să facă mici crăpături care absorb ceaiului. Aceste crăpaturi vor da un caracter unic ceştii în timp.  Am băut şi ceai roşu în ele şi sheng (?) puerh, dar ramân la shu puerh.

    Cupa şi standul , se numesc Cha Tuo . Forma, stilul şi dimensiunile  sunt în stilul dinastiei Yuan.  Cupele sunt destul de mari în comparaţie cu alte ceşti pe care le am. De fapt, sunt cele mai mari pe care le folosesc. Standul are diametrul maxim de 10 centimetri  şi o înalţime de 8 centimetri (cu tot cu cupă).  O cupă are 90 de grame şi o capacitate de  7 centilitri.

    Setul a venit cu 2 ceşti şi vasul de ceai (teaboat). Data viitoare o sa vorbesc despre acest teaboat.


    Ceştile (şi informaţiile) sunt exact cele de aici.

  • Linguri (scoops)

    26/09/2010, postat de Cha in instrumente,jurnal

    Mă plimbam prin oraş şi am dat de un stand cu  produse de lemn făcute manual de meşteşugari tradiţionali.  Am cumparat nişte linguri pe care o să le folosesc pentru ceai. Ele sunt de diferite mărimi şi cel mai important, foarte ieftine faţa de lingurile special  făcute pentru ceai.
    Scoops

    Dacă nu aţi observat înca, nu e necesar ca absolut fiecare unealtă pe care o folosim sa fie ‘autentică’ . Nu e necesar ca lingura sau farfuria pe care o folosim sa fie făcută de un maestru, din material special şi în China . Pâna la urma,  scopul ei e de a lua frunze dintr-o parte pentru  a le pune in cealalaltă.  Tipul acesta de linguri e numai bun pentru ceaiuri rulate, dar nu numai.

    Dacă e ceva în ce merită  (trebuie) investit, atunci acela e ceainicul (sau gaiwan-ul), cu restul lucrurilor ne putem descurca cu ce gasim aici.  Următorul lucru ar fi ceştile, abia apoi alte accesorii .  Acuma eu de exemplu caut foarte mult un fierbător  (kettle) pentru ca aşa ceva nu gaseşti aici calumea. Dar am stat multa vreme testând lucruri de aici si acum inţeleg necesitatea obţinerii unuia superior. O văd ca o investiţie de viaţă.  Şi că veni vorba, nu ştiţi un magazin de antichitaţi în Cluj, care vinde ceainice de argint ? Sau oriunde altundeva.