Ce am învățat la Compania Ceaiului

13/11/2011, postat in jurnal

Compania Ceaiului mi-a permis să ajung mult mai repede la  iubitori de ceai dar într-un alt mod decât  îmi permite blogul.PolVam

De când am deschis această firmă, nu mai pot spune multe despre ceaiuri care nu îmi plac sau practici cu care nu sunt deacord , sau cel puţin nu aşa des.

Ce mă întristează oareacum, dar este o problemă pe care trebuie să o rezolv, este că unele ceaiuri sunt subestimate. De exemplu Li Shan, care este un ceai extraordinar , dar oarecum greu de făcut. Cele mai populare ceaiuri sunt Anxi Rou Gui, Pouchong , Bai Lin Gong Fu, Mao Jian , Silver Needle şi Jasmine pearls.  Toate sunt ceaiuri bune, dar intră în categoria de ceai foarte bună, dar care nu necesită multă atenţie.

Ceaiuri precum Li Shan sau Ali Shan te răsplătesc  mult mai mult. Dar trebuie să le dai mai multă atenţie.Din păcate, acest gen de cunoştinţe se transmit greu online.

Am fost surprins să constat că există mai mulţi iubitori de ceai decât credeam. Da, nu toată lumea e activă online.  Cu toate astea, numărul lor e totuşi relativ mic.   Mulţi ştiu exact ce vor, dar sunt şi cei care de abia acum descoperă ceaiuri de această calitate.

Pot să spun că e destul de dificil să fii la început, într-o afacere, în special fără experienţă în afaceri. Sistemul nostru juridic şi fiscal e destul de complex şi e foarte uşor să faci greşeli, cu toată bunăvoinţa. Cu toate astea trebuie respectate.  Compania Ceaiului e foarte tânără şi trebuie să înveţe anumite lucruri înainte să crească .

Mi-ar face plăcere  şi o ceainărie în cele din urmă. E un vis, dar şi Compania Ceaiului a fost un vis cândva.  Cel puţin o să încerc.  Deocamdată, încerc să tratez fiecare client şi fiecare comandă cât de bine pot.

Până una alta mă bucur la fel de tare pentru  ceai şi   învăţ în continuare cu aceeaşi pasiune.  Lumea are destui oameni care iubesc ceaiul  şi se găsesc oriunde ai merge. Dar ei sunt ascunşi între munţii de ceai la plic şi alte lucruri care crează o pseudo cultură a ceaiului. Ceaiul nu are o cultură,  individul, sau un grup are cultură. Ceaiul poate fi o parte integrantă din această cultură, dar nu o generează. Poate mi-a mai scăpat, dar mereu menţionez în stil gong fu, nu în mod tradiţional. Tradiţia se transmite.  Am încercat la Compania Ceaiului, pe cât posibil, să insist doar pe calitate şi pe informaţii.

Adauga comentariul tau