Ceaiul de copac şi ceaiul de tufiş

02/07/2012, postat in sfaturi

Următorul post este scris de Richard Vencu,  care scrie şi pe Yi Jin Jing, un site pe care îl menţinez de multe ori şi vă invit să îl citiţi pentru înca o perspectivă asupra lucrurilor. Mai jos,  ce a învăţat el recent despre puerh,  chiar în Yunnan.

***

Recent am incheiat o calatorie in provincia Yunan, locul de origine a unui tip de ceai foarte utilizat in China, numit puerh (pu er). Cum ceaiul este o pasiune pentru mine nu am pierdut ocazia sa invat ceva nou in aceasta privinta. Desi nu am reusit sa vizitez nici o plantatie si nici sa vad modul de preparare a turtelor de ceai puerh, totusi am aflat cateva lucruri importante despre tipurile de ceai si proprietatile lor.
Probabil cel mai important lucru de stiut despre ceaiul puerh este acela ca frunzele ce ceai din care este produs provin din copaci de ceai si nu din tufisuri de ceai. E drept ca mi-am amintit imediat de uleiul de copac de ceai (teatree oil) folositor in diverse ocazii precum intepaturile de insecte.

Uleiul acesta este unul din elementele importante care diferentiaza ceaiul puerh de celelalte tipuri de ceai. In fapt el este probabil cel mai important element pentru ca prezenta lui face ca ceaiul puerh sa poata fi conservat pe termen lung, el este cel care participa in timp la imbunatatirea gustului ceaiului prin invechirea sa.

2008 Jing Mai Shu Puerh

Iata o lista de avantaje ale ceaiului puerh:
1. Datorita radacinilor adanci ale copacilor comparativ cu cele ale tufisurilor, frunzele de copac primesc mult mai multi nutrienti ceea ce permite realizarea unui numar mai mare de infuzii: 45 pentru ceaiul din muguri si 35 pentru ceaiul din frunze
2. Uleiul prezent in frunzele copacilor permite invechirea si innobilarea ceaiului
3. Datorita nutrientilor mai bogati ceaiul puerh brut este foarte energizant. Ceaiul puerh prelucrat in schimb degaja caldura in corp prin imbunatatirea circulatiei, fiind un ceai preferat in timpul iernii sau in zonele foarte reci (precum Tibet unde acest tip de ceai se bea amestecat cu unt de yak)
4. Clima din Yunan permite culegerea mugurilor inca din luna martie. 1 kilogram din ceai din muguri corespunde a 5 kilograme de ceai din frunzele care se dezvolta din acei muguri. Calitatea I corespunde ceaiului din muguri, calitatea a II-a corespunde ceaiului din frunzele individuale care apar din muguri, iar calitatea a III-a corespunde ceaiului din frunzelor duble aparute din muguri.

Unkown Raw (Sheng)  Puerh 2003

Iata cum se studiaza calitatea unui ceai puerh:

1. Se inspecteaza turta. In timp uleiul din ceai iese la suprafata, ceea ce confera o anumita stralucire, un aspect placut al suprafetei turtei de puerh. Cu cat turta este mai veche cu atat aspectul devine mai placut. Culoarea se modifica de asemenea in timp, intunecandu-se pe masura ce trec anii
2. La infuzie trebuie sa se poata observa o pelicula de ulei pe suprafata ceaiului
Turtele de puerh sunt in general cumparate in interval de 3-5 ani de la producerea lor si sunt pastrate in casa pentru invechire. Pretul unei turte de puerh poate creste cu 20-30% anual, ceea ce in zonele cu traditie reprezinta un mod de economisire foarte raspandit.

Aceste turte trebuie pastrate la temperatura camerei si cat mai ferite de mirosuri pentru ca acestea pot patrunde si ramane in ceai foarte usor. De exemplu daca se tine turta in frigider langa fructe sau legume ceaiul va capata aroma acelor fructe sau legume. Cel mai bun loc pentru pastrarea turtelor este in biblioteca printre carti deoarece cartile absorb umiditatea in exces si o elimina atunci cand aerul devine uscat, lucru foarte bun pentru turtele de ceai.

Pe langa gustul original, ceaiul puerh mai vine in diverse arome, cu adaosuri florale (crizanteme) sau chiar cu gust de orez prajit sau cu gust de prajituri de orez – noua nu ne-au placut nici una din variantele de ceai cu orez…

Un ultim lucru interesant despre copacii de ceai este ca ei pot atinge varste de pana la 2800 de ani si se pare ca frunzele tinere ale copacilor foarte batrani produc cel mai bun tip de ceai. Probabil ca are legatura cu adancimea radacinilor si cu tipul de energie acumulat in acesti copaci (link: http://yijinjing.ro/2012/04/cosmogonie-taoista-2/)

Acest post are 3 comentarii :
02/07/2012, 09:59ibz

Am fost surprins si eu cand am aflat despre ceaiul care creste in copaci. Am stat anul asta cateva zile intr-un sat uitat de lume in munti in Yunnan la niste tarani crescatori de ceai si am ajuns sa apreciez si eu pu’er-ul. 😉

02/07/2012, 23:18Bogdan Blandu

Din cate stiu uleiul de copac de ceai(teatree oil) e obtinut dintr-o alta planta(melaleuca alternifolia) ce face parte din famila Myrtaceae ce se inrudeste cu eucaliptul. Ceaiul puerh se face insa din frunzele unui soi vechi de Camellia sinensis.Asadar uleiul de copac de ceai nu are legatura cu ceaiul puer.

03/07/2012, 06:57Cha

@Ionut -încă mai eşti pe drum?

@Bogdan, nu am folosit niciodată ulei de genu şi nici nu sunt informat, Richard îţi poate zice mai bine.

Adauga comentariul tau