Cum facem sheng puerh (verde) intr-un bol

12/07/2010, postat in ceai,preparare,puerh

Cred ca aceste e cel mai simplu mod de a face ceai. Nu aveti nevoie decat de un ceai , preferabil sheng puerh (verde) tanar,  un bol mare si apa care tocmai a fiert.

Mai demult, acesta era singurul mod in care se facea ceai, iar in unele zone rurale din China, inca se mai face doar asa.  Folosind acest mod, frunzele au tot locul de care au nevoie pentru a se desface. Raportul dintre apa si frunze este mai mic decat in cazul in care folositi un yixing.  Pentru  un sheng puerh tanar, nota de amarui care poate aparea la primele infuzii in stil gong fu dispare de tot, iar la schimb, primiti o bautura delicata care parca isi schimba gustul cu fiecare inghititura.  Pe langa asta, frunzele iti ofera un mic spectacol, ele miscandu-se in vas pana in momentul in care se desfac si se aseaza pe fund.

Japanese big bowl

Am zis deja ce aveti nevoie pentru a prepara ceai in felul acesta. Mai aveti doar grija sa turnati de jur imprejurul bolului (pe interior),  si nu direct pe frunze. De asemenea,  nu veti  obtine acelasi gust folosind doua boluri diferite (Am testat asta si cu oameni care nu beau ceai de obicei, ca sa nu ma mint singur 🙂 ).  Eu cel mai bun rezultat obtin folosind acest bol japonez, care e mai vechi decat mine si despre care o sa scriu poate candva. Oricum, facand ceai in diferite boluri e un bun experiment. O sa intelegeti ce mult conteaza natura vasului in tot acest proces.

Acest post are un comentariu :
21/08/2010, 15:28Cupele si importanta lor @ Calea Ceaiului

[…] Scopul acestui exercitiu e constientizarea importantei cupelor. Da , dimensiunea, forma, materialul si chiar si culoarea conteaza. Unele ceaiuri pur si simplu au un gust mai placut in anumite cupe.   V-am mai amintit de asta aici . […]

Adauga comentariul tau