Despre cultura, conceptele

12/06/2017, postat in jurnal

Urmeaza sa scriu un articol despre cum se simte ceaiul puerh in corp.  Ca sa pot explica cat mai bine am nevoie de doua articole introductorii . Unul l-am scris deja. Astazi doresc sa explic ce anume nu inseamna energia in context de ceai, dar si in context de arte marțiale.

Cât eram la Santavana, un călugar mi-a facut referință la un scluptor taiwanez care zicea ca în natură nu există linii drepte. Linia dreptă e doar un concept și e creat de percepția noastră.  Această remarcă a avut un impact foarte puternic asupra mea, pentru că nu am realizat până atunci cât de multe lucruri din percepția noastră se bazează pe convenții. Linia dreaptă nu există. Privită de departe sau aproape nu mai e o linie.  Chiar și cu instrumentele moderne, nu putem crea o linie dreaptă, totul depinde doar de percepția noastră. Linia dreaptă e un instrument de modelare și disecare a realității.  Avem științe întregi utile bazate pe asta și fară linia dreaptă nu am avea clădiri sau alte obiecte. În cealaltă extremă avem geometrii sacre, geometrii bazate pe lucruri care nu există.  Folosim linia dreaptă pentru a modela realitatea. Nu suntem capabili să înțelegem realitatea  ca și întreg așa ca e nevoie să o disecăm cu concepte.  În momentul în care creem un concept devenim incapabili să percem lucrurile ca și întreg. Mai mult decât atât, lucrurile încep să se împartă dacă sunt linii sau nu sunt.  Chiar dacă linia nu există,  avem nevoie de aceste concepte pentru a comunica și construi lucruri . Ar fi imposibil să avem civilizația noastră dacă nu. Conceptele validate devin parte din pseudo-realitatea noastră și sunt transmise mai departe cu ajutorul culturii.

De obicei fiecare artă, religie , practică sau știință își dezvoltă propriile concepte  și propria lor cultură care are sens pentru cei ce practică  și poate să nu aibă nici un sens pentru cineva în afara ei.  Aceste  concepte au foarte mare sens pentru cei care au tangență cu realitatea acelei practici.  Pe masură ce civilizația noastră avansează, se dezvoltă noi concepte, tot mai puțin vagi. Aceste concepte nu pot înlocui total cultura transmisă de-a lungul a mii de ani, din acest motiv concepte mai vagi sunt încă în folosință.

În arte martiale se folosește conceptul de energie pentru a simplifica multe lucuri legate de distribuția forței , greutații, dinamica mișcării etc. E foarte util pentru a simplifica explicațiile. Sunt și forme (kata de ex) care codifica-ul o serie de mișcări pentru a putea fi transmise / verificate mai ușor (inițial în niște timpuri fără video). Datorită timpului în care a fost dezvoltat, conceptul este vag. Chiar și așa vag cum e, e mai util decât să specifici toate forțele și structura bio-mecanică. Această explicație poate fi înțeleasă doar de cineva care practică, cineva din extern își va imagina lucruri care nu există când aude “trimite energia în jos”.

Acestea fiind spuse  sunt foarte multe arte care pierd contactul cu realitatea, adică să îți ucizi sau să rănești adversarul suficient de mult încât să îl oprești și ajung să se piardă în concepte. Un stil gen Tai Chi, care pe lîngă conceptele chinezesti marțiale interne are și conceptele chinezești de sănătate poate ajunge să dezvolte un sistem eficient doar în imaginația practicanților, care rămân pierduți în niște concepte care nu au nici o realitate pentru ei. Cu toate astea, un practicant serios, chiar și din afara Tai Chi, va recunoaște și va putea folosi conceptele lor atâta timp cat are tangență cu o parte din realitatea lui. De exemplu, statuia din poza acestui articol va transmite lucruri diferite practicantului și nepracticantului.

Energia, la ceai, în post-urile mele, e un mod de a simplifica explicația  efectului pe care îl are asupra corpului și asupra stării mele generale. Conceptul  meu de energie vine din budism și arte marțiale interne chinezeși și are legătura cu realitatea mea internă. Realizez că aceste concepte nu există în cultura noastra și am scris aceste doua articole ca să încerc să fac clar că orice lucru scris nu poate nicidecum reflecta exact realitatea și conceptele sunt relevante doar pentru cei cu experiențe și background cultural comun.

 

 

Categorii:jurnal, Taguri: , un comentariu  
Acest post are un comentariu :
12/06/2017, 06:24bogdan

Util articol în a înțelege acele subtilități atât din artele martiale cat și din degustarea ceaiului.

Adauga comentariul tau