Oolong, întâlnire de gradul III

13/05/2011, postat in jurnal

Dupa cum va dati seama, am fost putin plecat, sau cel putin departe de blog.   Ca si prim articol dupa aceasta perioada incep cu un articol scris de un invitat. Assiris, dupa cum scrie el pe blog, e unul din cititorii mei, iar textul de mai jos ii apartine in totalitate. Mi-ar face mare placere daca si altii dintre cititorii mei si-ar scrie experientele legate de ceai chinezesc la mine pe blog. Exista cel putin inca doua persoane care stiu ca ar avea despre ce scrie.

****

Dupa ce am tot încercat fel de fel de ceaiuri expuse pe gondolele supermarketurilor, unele mai ochioase decât altele, mai aromate și mai “naturale” dupa cum stă scris pe cutie, simțurile papilogustative au început să devină din ce în ce mai pretențioase.

E ca si cum un degustator de vinuri, dupa ce a încercat mai multe soiuri, de fiecare dată a devenit mai pretențios cu ceea ce punea pe limbă. Pentru ca să prindă la public, comercianții au introdus în pachetele cu ceai fel de fel de arome, departe de cele naturale dar care nu prea corespundeau cu ceea ce oferea natura și mai ales tradiția milenară.

Hung Shui Oolong, Fall 2009

Prima treaptă pe care am urcat-o a fost după ce am găsit undeva scris că pliculetele cu ceai sunt comode la preparat dar sunt altceva decât ceea ce scrie pe pachet. Gata, am renunțat si am trecut la cele care trebuiau strecurate. De aici a început aventura căci, primele preparate erau rele la gust, foarte concentrate și foarte încărcate cu tain ce le dădea un gust astringent neplăcut. Greșesc undeva mi-am zis si curiozitatea m-a împins să studiez din experiența altora. Primul impact a fost când am primit din Japonia un set de ceaiuri care m-au făcut să descopăr că există și ceaiuri mai bune. Și dacă tot aveam acele ceaiuri am zis că trebuie să văd și secretul preparării lor astfel ca să simt și eu ce simt cei ce le laudă virtuțile. Am descoperit cu această ocazie că apa, temperatura, calitatea ceaiului, recipientele, timpul de infuzare sunt cu adevărat importante pentru a prepara un ceai de calitate.

Încet încet am început să mă inițiez (la f.f.) în tainele ceaiului. Camelia Sinensis a devenit cu această ocazie, zeița pe care trebuia să o cuceresc dar nu puteam face aceasta ușor deoarece se ascundea sub nenumărate chipuri si când credeam că am prins-o, îmi scăpa printre degete. Pe acest site am găsit nenumărate indicii de a o putea prinde dar era departe de mine. Adevărata Camelia era inaccesibilă fie din cauză că nu o găseam în magazinele din țară, fie din cauză că de fiecare dată ceea ce găseam se dovedea a nu fi cea reală.

Eram intrigat că aici, Cosmin descria extraordinar experiența sa în legătură cu ceaiurile chinezești iar eu nu găseam nimic mai bun decât cele japoneze, alea de pe piață nu se încadrau descrierii din comentariile de pe site. Toate au durat până ce Cosmin mi-a trimis câteva firicele de ceai Oolong. Le-am privit, le-am mirosit (foarte frumos miroseau) mi s-a părut puțin comparativ cu măsura mea.

Le-am pus pe fundul ceainicului ce tocmai s-a adăugat micii mele colecții cu ustensile de preparat ceaiul și cu rețeta în față, am parcurs etapele de preparare corectă. Am turnat prima infuzie în micile boluri (la mine niște ceșcuțe din porțelan chinezesc). Culoare galben ușor verzuie. Cu aroma o să am ceva probleme din cauză că am experimentat ceva de care simțurile mele sunt cam străine.

Descriu în continuare așa cum am simțit eu. O tentă ușoara de afumat (am ceai japonez Kukicha ce are această aromă foarte puternică). Un parfum pe care nu-l pot descrie care efectiv a încântat papilele gustative, parcă ceva floral dar nu pot preciza cărei flori i s-ar datora.Gata, am băut prima doză și am trecut la a doua. Culoarea aceeași doar că părea ceva mai clară. Aroma de fum la fel doarfoarte puțin mai fină, parfumul floral însă mai pregnant, mai limpede dar fără să știu exact floarea. Undeva pe măsură ce se termina se simțea și un alt gust pe care la a treia infuzie mi-am dat seama că e gustul clorofilei, doar că foarte diafan comparativ cu ceaiul japonez Bancha care are un gust specific de clorofilă, cam cum ar fi apa în care s-au opârit frunze de urzică. La cea de a treia infuzie culoarea neschimbată și gusturile la fel, plăcute și care aveam senzația că-si sporesc calitatea. A urmat apoi infuzia 4,5 și 6 în care gustul și aromele se diluau de fiecare dată câte puțin dar încă se păstrau la fel de plăcute.

Mai departe nu am mers deoarece era seară si nu mai puteam să beau dar…. dimineață am mai încercat încă trei infuzii care deși au diminuat destul de mult comparativ cu primele erau încă plăcute. Acele firicele de oolong au devenit ditamai frunzele de Camelia, întregi și frumoase cum numai în poze se văd, nu mi-am putut imagina că față de cum erau, au devenit atât de frumoase, parcă erau bune de salată. Chiar am gustat din una dar gustul era astringent, nu mai avea acele arome care m-au încqntat, frunza era epuizată aș putea spune, a dat tot ce ara mai bun din ea. Acum am putut trăi pe viu ce înseamnă cu adevărat un ceai bun. Am mai urcat o treaptă, privesc de undeva de mai sus la drumul parcurs în cunoașterea tainelor ceaiurilor.

Voi fi de acum ceva mai pretențios cu ceea ce voi consuma în acest sens. Experiență unică trăită a făcut ca în situația în care voi găsi Oolong să stiu dacă e autentic sau ceva recomandat de oameni care nu au habar de calitatea ofertei lor dar sunt încântați să facă bani nemeritați. Sunt sigur că acel gust minunat a rămas întipărit în celulele ce au luat parte la experiența trăită.

Adauga comentariul tau