• Yulan Dancong Oolong

    12/01/2010, postat de Cha in ceai,oolong

    Un ceai exceptional,  care arata frumos de la frunzele uscate, la infuzie si frunzele ude. Am folosit gaiwan-ul deoarece cantitatea de ceai care mi-a ramas nu mai era destula  pentru un ceainic, dar si pentru a observa mai bine frunzele.

    Ceaiurile Dancong sunt ceaiuri facute dintr-un singur copac de ceai.  In teorie,  daca frunzele sunt prelucrate de un maestru de ceai bun, ceaiul obtinut este superior celor care au frunze din mai multi copaci. In practica, acest lucru este greu de verificat. Sunt foarte multi care afirma ca pur si simplu nu e posibil sa obtii atatea frunze dintr-un singur copac de ceai. De fapt, in ultima vreme pe partea de net a ceaiului a fost mare taraboi pe acest subiect, eu nu voi insista. Pot sa va zic doar ca acest ceai este excelent.

    Am avut mai multe infuzii decat  sase, dar pentru acest post , sase poze sunt mai mult decat suficiente cred .  In caz ca nu ati notat, mai ales la oolong-uri si ceai rosu, nu mai dau detalii de infuzare, deoarece e irelevant. Cel putin pentru metoda gongfu, care o folosesc eu. Aceasta metoda lasa foarte mult loc de interpretare personala si de urmarire a propriului gust. Si de foarte multe ori fac ceaiul in functie de chef sau in functie de ce urmaresc .  Mentionez ca de-a lungul timpului  numarul de infuzii pe care il pot scoate dintr-un ceai  a crescut simtitor. Cu apa de calitate (izvor), te inveti  sa nu mai numeri infuziile.

    Origine: Wu Dong Mountain, Chao Zhou, Guang Dong.
    Recolta : Winter 2008
    Varietate : Un singur copac,  Yu Lan
    Altitude : 400m ~ 600m
    Certificare: Productie mica , direct de la fermier

  • Pouchong, un ceai verde care nu e chiar ceai verde

    14/09/2009, postat de Cha in ceai,oolong,verde

    Am primit o mostra de ceaiuri premiate de la Canton Tea Co .  Am fost foarte bucuros ca mi s-a oferit ocazia, mai ales ca aveam pe lista cateva ceaiuri de la ei :) . Oricum , dintre toate ceaiurile , am inceput cu un pouchong (sau baozhong) (2009), un ceai verde taiwanez.

    Nu am citit nimic despre el inainte sa il prepar, deoarece nu imi place sa fiu influentat din start. Din momentul in care am vazut frunzele, mi-am zis ca seamana cu un oolong.   La prima tura din acest ceai am folosit apa  la o temperatura de aprox 90 de grade , cum folosesc pentru majoritatea ceaiurilor verzi. Gustul a fost un mix interesant intre tie gua yin si un ceai verde . Desi am fost putin confuz, a fost delicios. Frunzele sunt foarte frumoase , atat uscate cat si ude.

    Intrigat de gustul si aspectul acestui ceai. ,m-am apucat sa citesc mai multe.  Acest ceai verde taiwanez este de fapt un oolong foarte usor oxidat ( ha!)  , drept urmare , in tura urmatoare l-am preparat ca un oolong. Gustul a fost mult mai asemanator cu un oolong , si din cauza ca am folosit mai mult ceai, au iesit si mult mai multe infuzii. Mi-a placut mai mult la o temperatura mai joasa, dar ambele ture au fost foarte bune.

    Cateva lucruri de pe site-ul companiei care vinde acest ceai:

    This is one of favourite teas and completely exclusive to Canton Tea Co. Grown high on the slopes of WenShan, Taipei county, by farmer Xu and his family, our award-winning Pouchong, which the locals call a green tea, is a actually very lightly fermented oolong. The big twisted leaves produce a bright yellow/green liquor that is truly outstanding: smooth, soft and delicious.

    Si:

    Pouchong is one of the most famous of all Taiwan teas and ours is from one of the best producers. This deliciously smooth, very lightly oxidised green tea is almost an oolong. It has delicate floral notes with smooth, sweet undertones and a soft apricot finish.

    All the Pouchong produced at the Xu Family farm is bought up very quickly by local buyers. We are the only company outside Taiwan to have access to this exceptional tea.

    As vrea sa mentionez ca gustul de caisa se chiar simte de unele persoane, spre deosebire de multe alte ceaiuri care insira cai verzi pe pereti.

    V-am mai zis ca acest ceai a castigat un premiu. Ei bine , a castigat 2 stele in 2009’s Guild of Fine Food Great Taste awards.

  • Keemun Mao Feng Hong Cha

    09/09/2009, postat de Cha in ceai,hong cha

    Un ceai rosu  de exceptie, care , la inceput , a stat la baza prea cunoscutului  English Breakfast. In prezent , foarte putini producatori mai folosesc Keemun pentru English Breakfast, deoarece prefera ceaiuri mai ieftine sau assam-uri.

    Ceaiul provine din regiune Qimen (Qi Men) , din provincia Anhui , China.  De altfel, numele ceaiului , Keemun , provine de la adaptarea in engleza a cuvantului Qimen. Ceaiul este extraordinar, si face parte din cele zece ceaiuri faimoase ale Chinei.  Ceaiul a fost produs pentru prima data in jurul anului 1875, pana atunci provincia Anhui producand doar ceaiuri verzi.  Dupa cum am mentionat mai sus , a avut un foarte mare success in Anglia ( plus colonii), fiind folosit la baza ceaiului English Breakfast.

    Exista patru varietati principale :

    • Keemun Gongfu sau Congou – Facut cu deosebita grija (“gongfu”) , astfel incat ceaiul sa aiba frunze subtiri si intreci  to produce thin, tight strips without breaking the leaves.
    • Keemun Mao Feng – Alta variatate de Keemun.  Mao Feng este una din cele mai pretentioase tehnici de cules ceaiul,  o tehnica  de cules frunzele ceaiului astfel incat doar un mugure si doua frunze de dimensiuni egalse sunt culese.
    • Keemun Xin Ya – Este facut din primii muguri
    • Keemun Hao Ya -  Este considerata cea mai buna varietate , fiind recunoscuta dupa mugurii arginitii. De obicei , se separa in gradele A si B , gradul A fiind cea mai buna varietate.

    Orice alt ceai ce poarta numele Keemun, dar nu este din Qimen , Anhui nu este Keemun.  Ceaiul poate avea calitati similare, dar nu este Keemun. Un bun exemplu este Hubei Keemun, produs in provincia Hubei.

    Ceaiul pe care il am eu e considerat unul din cele mai bune Keemun-uri produse in utlimii trei ani. Este pur si simplu extraordinar , de la cum arata uscat pana la frunzele ude. Si gust , bineinteles. Eu personal nu inteleg de ce acest ceai a trebuit amestecat cu ulei de bergamota, deoarece are un gust excelent, fiind (dupa gusturile mele) un ceai dulce.  In caz ca va intrebati , pentru English Breakfast, frunzele ceaiul se amesteca cu ulei de bergamota.  Bineinteles, in metoda englezeasca (british) , ceaiul este lasat la infuzat multe minute, rezultand un ceai amar. De aici folosirea a tot felul de amestecuri si blenduri. Exista o foarte mare diferenta intre metoda englezeasca si gongfu cha, dar o voi elabora in alt post. Deocamdata, presupun ca din cauza ca ceaiul le iesea amar l-au amestecat cu ulei de bergamota.

    Sa revenim in apele noastre. Ceaiul este dulce , intr-un mod neagresiv,   si te uluieste. Ceaiurile rosii, preparate corespunzator, sunt foarte bune , toate avand un gust dulceag. Exista la noi un mit, cum ca ceaiurile rosii ( negre pentru restul lumii) sunt amare. Sper sa il pot spulbera intr-o zi. Eu le consider cele mai dulci ceaiuri , multe avand un usor gust de miere.  Ele pot incepe amarui, dar cu fiecare inghititura devin tot mai dulci. Altfel spus , isi schimba gustul pe masura ce sorbiti din ceasca.

    Cheia prepararii ceaiurilor rosii in stil kung fu sta in apa cat mai fierbinte,  un ceaininc yixing fiind foarte potrivit pentru acest tip de ceaiuri. Cu cat apa este mai rece, cu atat gustul e mai slabut.   Eu am folosit infuzii scurte ( ca de obicei) , si cam 6 grame pentru un ceainic de 120 ml.   Daca preparati in stil kung fu, o sa vedeti ca aceste valori nu prea conteaza.  Mai mult conteaza proportia , in timp nu veti mai numara sau masura. Aceste valori, de obicei le aproximez , doar pentru posturi le mai masor. Acesta este din nou subiectul altui post ,probabil numit “cum sa nu iti folosesti intelectul” sau “invatarea zen”.   De altfel , la ceaiuri rosii mai ales,  cantitatea o schimb in functie de cum ma simt, cateodata fac ceaiul mai puternic, cateodata mai slab.

    Nota: Ceaiurile rosii sunt cunoscute in occident drept ceaiuri negre. Ceaiurile negre sunt o alta categorie la chinezi.  O sa incep sa fac distinctia la mine pe site. Deci , pe masura ce acest lucru evolueaza ,  puteti sa va ganditi la ceai rosu ca si la ceai negru.

  • Bai Hao Yinzhen , sau Silver Needle White Fur

    06/07/2009, postat de Cha in alb,ceai

    Silver Needle , “Ac de Argint” , este un ceai alb faimos , considerat ca unul din ceaiurile pe care trebuie sa le bei cel putin odata in viata.

    Initial , ceaiul alb se prepara doar din muguri de ceai , dar din cauza cerererii tot mai mari de ceai pe piata mondiala , producatorii au inceput sa prepare ceai alb si din frunze intregi sau resturi de frunze.  Acesta din urma este ceai alb clasa B si majoritatea consumatorilor din Romania il stiu doar asa. Bai Mu Dan-ul care se gaseste la noi pe piata este un exemplu bun. Nu zic ca ceaiurile albe din clasa B sunt un lucru rau , dimpotriva , ele asigura o mai mare acoperire a pietei deoarece ceaiul alb din clasa A este mai putin, mai scump si mai greu de obtinut. Dar trebuie sa stiti ca exista si ceai din clasa A si ar fi ok sa il incercati cel putin odata.

    Ceaiul pe care vi-l prezint e din clasa A, adica doar din muguri.

    Ceaiul BaiHao Yinzhen se producea initial doar in provincia Fujian, dar din nou, datorita cererii,acum se produce peste tot unde se cultiva ceai.  Ceaiul meu este cules in Aprilie 2009 , in regiunea Fuding, situata la nord est de provincia Fujian si la sud de provincia Zhejiang.  Ceaiul este facut doar din muguri de ceai culesi inainte sa se deschida. Recoltarea acestui tip de ceai este posibila doar cateva zile pe an.

    Desi este un ceai alb faimos , e foarte usor de preparat. In general e recomandat sa se foloseasca apa la 75-80 de grade celsius , pentru o infuzie de 2 minute , adaugandu-se mai multa apa pentru a doua, eventual a treia.  Pentru o singura infuzie , se poate lasa 6-7 minute , folosing 5 grame de ceai (2 lingurite) la 200 mililitri apa. Producatorul recomanda o infuzie de 3 minute la 80 de grade celsius.

    Eu personal prefer mai multe infuzii scurte , folosind metoda gong fu. In post am experimentat mai multi timpi de infuzare , toate avand ca rezultat infuzii bune. Timpul de infuzare ramane pana la urma o chestiune de gust. Prima infuzie (din sesiunea prezentata) a fost de 30 secunda , a doua de 2 minute , a treia de 30-40 secunde , a patra 30-40 secunde , a cincea de 6 minute , iar a sasea de 10 minute. Unul din avantajele unui set gong fu de ceai e ca iti permite sa te joci fara prea mult efort cu ceaiul.

    Gustul imi aminteste putin de Bai Mu Dan, dar mult mai dulce si mai savuros.  In schimb , gustul de dupa (after taste) ,  este foarte placut si durabil , cum e de asteptat de la ceaiurile albe. E o senzatie placuta si racoritoare, nu prea am cuvinte sa o descriu exact. Pe langa aceasta , frunzele au un miros placut si foarte puternic.